top of page
  • Alexandra Fodor

POVESTE DE IARNA - sau cum putem genera o noua viața intr-un sistem batran de cantarire –

Ho! Ho! Ho! De pe meleaguri îndepărtate și cu tot ce avem în dotare, ne-am pus repede în mișcare pentru o nouă provocare. Am scos decorațiunile, am înhămat renii, am pregătit ciocolata caldă și haida să ne cunoaștem gazda.


Atmosfera e de sărbătoare dar și treburile nerezolvate, așa că Scaleit nu s-a lăsat și o mână de ajutor a dat.


În ăste vremuri de restriște, toată lumea este grijulie cu consumurile și dorește să le măsoare (recte să le cântărească), însă banii de investiții sunt la rându-le la mare strânsoare. De cele mai multe ori, chiar și marile companii caută să modernizeze sisteme existente, chiar dacă durata de viață a acestora este depășită. La Scaleit, noi ne adaptăm și readucem la viață astfel de sisteme ”îmbătrânite”.


Foto 1 – Sistemul de cântărire așa cum arăta în vara 2022, înainte de modernizare


Unul din mari producători de adezivi și materiale de construcție a solicitat, pentru fabrica din Turda, modernizarea unui pod basculă feroviar produs de Balanța Sibiu la o dată pierdută în negura vremurilor. Scaleit a câștigat licitația oferind un pachet complet de modernizare, pachet ce a inclus refacerea fundației, recondiționarea structurală a podului basculă, precum și instalarea electronicii și punerea în funcțiune a sistemului.


Foto 2 – Scaleit la treabă în faza de demontare a podului basculă


La finele lunii noiembrie, primind verde pentru demararea lucrărilor, Scaleit a purces la treabă, demontând semi-platformele podului basculă, surprizele arătându-și chipul la fieșce nouă etapă:

  • Mediul abraziv și coroziv generat de materialul cântărit timp de decenii pe acest pod basculă, combinat cu lipsa de întreținere corespunzătoare a sistemului de cântărire a dus la corodarea în profunzime a anumitor zone ale structurii podului.

Foto 3 – Structura de rezistență afectată de coroziune

  • Din aceleași motive, inclusiv capătul cuvei de fundare a suferit deteriorări ale grinzii metalice transversale.

Foto 4 – Grindă transversală corodată

Bugetul limitat al proiectului nu permitea modificări de anvergură. Acest lucru nu descurajează echipa Scaleit, întrucât fiecare problemă nu este decât o nouă provocare la care trebuie să ne adaptăm și să o depășim.


Am purces la curățarea fundației (așa cum vă puteți imagina, lipsa de întreținere și-a spus cuvântul și în acumularea de reziduuri în interiorul acesteia...). Bineînțeles, am avut grijă și de evacuarea reziduurilor.


Foto 5 – Înainte

Foto 6 - După


Structura de rezistență a podului a fost curățată mecanic. S-a procedat la îndepărtarea zonelor afectate profund de coroziune, cu înlocuirea acestora.


Foto 7 – Curățare mecanică structură pod


Întreaga structură este apoi întărită suplimentar prin adăugarea de plăci de întărire pe talba inferioară a grinzii și prin nervuri suplimentare.

Foto 8 – Structură ranforsată

Răstimp, echipa de lucrări civile a adaptat cuva de fundare pentru a permite montajul echipamentului electronic al sistemului de cântărire modernizat.

Foto 9 – Adaptare fundație

Similar cu structura de rezistență a podului basculă, și zonele afectate ale grinzilor cuvei de fundare au fost îndepărtate și înlocuite cu materiale corespunzătoare.

Foto 10 – Grindă fundație reparată

Odată terminată refacerea structurală a semiplatformelor podului basculă, acestea au fost grunduite și vopsite, așteptând cuminți terminarea adaptării fundației.

Foto 11 – Structură pod basculă vopsită, gata de montaj


În acest timp, echipa de producție realiza capacele mediane, în fabrica Scaleit. În mod evident capacele existente la momentul începerii lucrărilor de modernizare au trebuit a fi înlocuite...

Foto 12 – Capace noi


După introducerea cântarului înapoi în cuva de fundare a fost montat sistemul electronic și au fost puse capacele mediane. Deja lucrurile încep să arate (și să funcționeze) mult mai bine.

Foto 13 – Cântar în cuvă... Foto 14 - ...și capacele puse


Sistemul este pus în funcțiune și gata de a fi utilizat. Lucrări începute pe 28 noiembrie și finalizate pe 21 decembrie.

Beneficiarul intră în noul an cu un sistem de cântărire CF renovat și cu un furnizor de produse și servicii pe care poate conta.


Și chiar dacă era un frig de crăpau pietrele, când ai spiriduși profesioniști treaba-i rezolvată și totul se transformă în râsete și voie bună. Că doar se apropie Crăciunul. Iar la Scaleit, oferim întotdeauna cel mai frumos cadou: cântare de calitate numai bune de dat mare!


Jingle Bells să fie!