Cum așa a fost să fie, românii și norvegienii sunt frați de suferință în ale fotbalului. Noi învățați cu greul, ei mai mult cu frigul, de vreo 24 de ani nu mai pupă nimeni ”Mondiale”! Colac peste pupăză, nici situația creață în care se află acum omenirea, nu e prea roz, ba din contră! Însă ”roz” de un zâmbet e întotdeauna la Scaleit!
Pentru că încă e pandemie și pentru că putem și ne place să ajutăm în regim win-win, ne-am gândit să dăm și la alții. Nu pandemie, ci tehnologie!
În imagine se vede camera de control a unui siloz din Trondheim unde sistemele de cântărire Scaleit (Scaleit Norvegia) împreună cu software-ul adaptat de Scaleit s.r.l. (Scaleit România) colaborează cu sistemul de control proces Siemens al beneficiarului pentru automatizarea dozărilor de cereale pe fluxurile de intrare și ieșire. Este vorba de ”doar” 120 silozuri, 4 cântare de bandă, un cântar totalizator discontinuu și un cântar rutier.
Așa că dacă pe parte fotbalistică am rezolvat-o, măcar pe parte economică și tehnologică să stăm bine!
Și chiar dacă românii și norvegienii nu sunt în elita fotbalului mondial, Scaleit rămâne în elita celor care cântăresc cu zâmbetul pe buze!
Комментарии